Dragnea și Antonescu se înțeleg beton: „Ohrrrrrrr…ude, dar noi… ohrrrrrrrr… jamentul că… ohrrrrrr… ude?!”

Cluj, aeroport, oameni, panglici. Vânt. După o clipă de ezitare, Dragnea, cu un zâmbet uitat în ochi de vara trecută, de când lucra la referendum, își ia inima în dinți și zice: „Hrrrrrrrrrrrr… sigur pe dom… hrrrrrrr… ședinte… hrrrrrrrrr… emier, că guver… hrrr… se va angaja…”. La obiectul angajamentului se opreșete cu fraza la sfert, retezată, practic, de „elicea” avionului aflat pe fundal. Antonescu – stană de piatră: zvelt, drept, demn, ascultă și scrutează, cu privire lamelară, orizontul. Dragnea, un om cu reacție, trage maneta, ridică flapsurile și reface secvența de zbor: „Ohrrrrrrr…ude, dar noi… ohrrrrrrrr… jamentul că… ohrrrrrr… ude?!”, și face ochii mari. Antonescu, nemișcat ca Statuia Aviatorilor, așteaptă. Dragnea râde, Antonescu, cremene. Coboară privirea două grade vest-sud-vest, cât să-i intre vorbitorul în colimator. Dragnea, în vrie. Reia comunicarea: „vorrrrrrrr… sigurăm pe… vorrrrrr…. inte că noi, guvern… vorrrrrrr… aja să…. vorrrrrr… ude?!” Antonescu privește o clipă în dreapta spate. Huruitul îi înfundă urechile. Izbucnește într-un râs nesățios și zice: „Fuuiii, fuuiii, fuuiii” ca un fâlfâit de aripă. Și pe urmă iar, printre hohote: „ffffuii, ffffuii, ffffuii”. Într-un timp se aude limpede: „Să ne luăm de gât, să facem poze…”, și aparte, către Dragnea: „Auzi, mă, ce-ar fi să ia Horia (Horea Uioreanu) o piatră acum?!”. Râde și se ține cu mâna de nas. O idee stricată…

Așa ceva, ca să te pui tu, om și politician, somitate în județul tău, cu un avion care tocmai turează motoarele înainte s-o ia din loc, undeva la un capăt de pistă neterminată, nu s-a mai văzut.

Cum să-ți treacă prin cap, indiferent de funcția pe care o ocupi la cârma țării, că vei putea birui, din vorbe, huruitul, vacarmul, vuietul unui avion. Fie el și la Cluj, vorba lui Crin Antonescu: „Asta e. E… la Cluj…”.

Și dacă e la Cluj, ce?! Trebuie să dea Boc avioanele mai încet?! Adică ce vină li s-ar putea face clujenilor că tu, doi-trei politicieni a-ntâia din politica dâmbovițeană – indiferent de locul în care te-ai ales -, n-ai intuit că, deși tai panglica la un aeroport cu pistă trei sferturi, ca șoseta, e posibil ca prin zonă să mai zboare câte-un avion? De ce n-ai mutat circul câteva sute de metri mai la stânga, ori mai la dreapta, ori mai într-o sală de protocol, ca să poată și Dragnea, Dumnezeului, să ducă o frază până la capăt să auzim și noi ce-i promite Guvernul lui Antonescu – îl mai alege, nu-l mai alege, îl zboară din schemă, nu-l zboară, termină pista sau ce?!

Așa ceva, să te pui la mintea avionului și pe urmă să-l înjuri că-și dă aere, vorba lui Uioreanu, ditamai reprezentantul politicii locale, nu s-a mai auzit – mă rog, văzut, că de auzit… „Acuma ne dai și vânt, ne faci aer?!!” zice el la ieșirea avionului din cadru și instalarea liniștii în difuzoare.

Și ce credeți că a spus Dragnea, când cel mai inteligent avion din flotă a cedat primul, și a plecat?! Nimic. Absolut nimic. A mulțumit, ironic, organizatorilor. Și asta, în hohotele lui Antonescu, scăpate printre degetele mâinii făcute pâlnie la gură. „Hăhăhăhă hai gata, ce mai…. Hăhăhă… așa cevaaa….”.

Vedeți AICI filmul

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOKMARIAN SULTĂNOIU